Sunt inca in stare de soc … venind linistita de la masa cu muzica ascultata la maxim in casti … vad pe Bul. Victoriei (Sibiu) in statia de autobuz multa lume in jurul unui om. La inceput ma gandesc ca un tanar il bate pe un om mai invarsta si ma pregatesc sa ma reped cu gura spre el. Ajungand in dreptul statiei observ un tanar care intradevar loveste un om in toata firea pe spate, dar nu pentru al batea ci pentru al salva. Omul mancand linistit un corn s-a inecat asa tare incat nu mai putea respira, nu mai era constient, s-a invinetit tot, si avea spasme la gura. Baiatul il tinea intr-o parte pentru a nu-si inghiti limba, am sunat disperati la salvare (de mai multe ori pentru a ne asigura ca vine salvarea cat de repede posibil), si toti din jur am ramas foarte speriati. Eu nu pot decat sa-mi tin rasuflarea si sa ma uit la el cum vanat fiind, are cateva spasme si apoi se opreste din respirare. Este groaznica asteptarea, fiecare clipa insemnand parca ore. Este foarte de apreciat tanarul care chiar a sarit in ajutor si ii ofera minimul ajutor care il poate da, fiind o persoana necalificata, spre deosebire de restu care nu putem decat sa ne uitam cu respiratia oprita. Eu nu pot decat sa sugerez sa sunam la salvare iar, strig la cel care vorbeste sa ii explice ca domnul e vanat, sa se grabeasca. Deodata se aud sirenele si simtim un moment de usurare, sperand ca totul va fi bine. Toate lumea incepe sa sara cu mainile in aer, aratandule celor din salvare unde se afla persoana. Din salvare se coboara 3 persoana care ii ofera instant ajutor, totusi din pacate domnul nu isi revine. Il urca pe targa si il transporta la spital. Nu putem decat sa ne bucuram ca cei de la salvare au ajuns, si speram ca au ajuns la timp astfel incat sa-l salveze. Eu sunt inca marcata, imi fac o scurta rugaciune sperand ca sufletul lui va fi salvat. Imi vine sa plang … tot drumul nu vad decat imaginea vanata a domnului si cu spasme, inconstient … groaznic. Asa ceva ma marcheaza de fiecare data … si realizez cat de sensibila si vulnerabila sunt … Sper ca totul va fi bine … e pacat ca nu apucam sa aflam ca totul a fost bine … ca au reusit sa-l salveze … cred ca ar trebui sa fie un apel macar celui care a sunat la salvare sa i se confirme ca totul a fost bine, ca persoana a fost salvata … ar fi bine ca intr-un fel sa se termine ciclul de la efectuarea apelului la 112 pana la confirmarea ca persoana a fost salvata. Totusi un lucru bun este faptul ca cetatenii nu raman indiferenti cand are nevoie cineva de ajutor, si se opresc un minut din activitatea cotidiana pentru a schimba ceva, pentru a oferi o mana de ajutor.
XOXO sper ca nu v-am deprimat prea tare, sa ne auzim cu bine!


March 4th, 2009 at 3:04 pm
da putin trist… dar zi merci ca cineva s-a implicat si i-a acordat primul ajutor, este foarte important ca acea persoana sa stie ce face altfel mai mult poate strica…
March 4th, 2009 at 4:06 pm
esti o fiinta care stie sa dea o stire Cristina. ma bucur. poti oricand sa te apuci de scris.
March 4th, 2009 at 6:44 pm
Suntem asa de vulnerabil…toti murim dar atat de putini traim in realitate! Azi venind pe drum acasa, aud fara sa vreau o doamna trecuta mult de prima si a doua tinerete zicand unei amice De ce toti o fac, daca o fac doar de maine? Da ce-are ziua de azi???
pup you, Ade
March 4th, 2009 at 6:46 pm
*am pus in paranteza si nu s-a vazut comentariul doamnei: draga, zice ea ofticata,m-am saturat… de maine ma apuc si eu sa traiesc!
March 26th, 2009 at 12:55 pm
Misto blog, misto scris… la cum sunt redactate stirile in ziua de azi, avem toate sansele sa reinventam cultura. Tine-o tot asa!