“(…) Fă şi tu ce am făcut eu mereu. Încearcă să te simţi bine atunci când crezi că eşti ultimul om. Să nu crezi că e rău: lasă-ţi trupul şi sufletul în mâinile Mamei, dăruieşte-te prin dans sau prin tăcere sau prin activităţile obişnuite ale vieţii – cum ar fi să-ţi aduci copilul de la şcoală,să găteşti, să faci ordine în casă. Totul e adoraţie – dacă ai mintea concentrată asupra momentului prezent.
Nu încerca să convingi pe nimeni de nimic. Când nu ştii, întreabă sau informează-te. Dar pe măsura ce acţionezi, fii ca râul care curge, tăcut, dăruindu-se unei energii superioare. Să crezi – asta ţi-am spus. Să crezi că poţi.
La început vei fi confuză, nesigură. Apoi, vei crede că toţi se gândesc că sunt înşelaţi. Nimic din toate astea: tu ştii, trebuie doar să fii conştientă de asta. Mintea oamenilor se lasă uşor dominata de ceea ce e mai rău – le e frică de durere, de invazii, de tâlhării, de moarte: încearca sa le redai bucuria pierdută.
Fii limpede.
Reprogramează-te în fiecare clipă a zilei cu gânduri care te fac să creşti. Când eşti iritată, confuză, încearcă să râzi de tine însăţi. Râzi tare, râzi în hohote de femeia asta care e îngrijorată, neliniştită, care crede că problemele ei sunt cele mai importante din lume. Râzi de situaţia asta jalnică, fiindcă tu eşti manifestarea Mamei (…). În fond, majoritatea problemelor noastre de aici vin: din respectarea regulilor.
Concentrează-te.
Dacă nu găseşti nimic să îţi trzească interesul, concentrează-te asupra respitraţiei. Pe acolo, prin nas intră râul de lumină al Mamei. Ascultă-ţi bătăile inimii, urmareşte-ţi gândurile pe care nu le poţi controla, stăpâneşte-ţi impulsul de a te ridica imediat şi de a face ceva util . Stai jos câteva minute pe zi fără să faci nimic, profită cât poţi de mult de ele.
Şi când speli vasele, roagă-te. Fii recunoscătoare că ai farfurii de spălat; asta înseamnă că ai avut mâncare, că ai hrănit pe cineva, că ţi-ai arătat afecţiunea pentru una sau mai multe persoane – ai gătit, ai pus masa. Gândeşte-te câte milioane de oameni nu au în clipa asta absolut nimic de spălat sau nu au pentru cine să gătească.
Desigur că alte femei spun: n-o să spăl vase, să le spele bărbaţii. Păi să nu le spele dacă nu vor, dar sa nu creadă că asta are de a face cu egalitatea. Nu e nimic greşit în a face lucruri simple. (…) Ca şi cum a spăla vase sau a folosi sutienul, a permite unui bărbat să deschidă şi să închidă uşa pentru mine ar fi ceva ce umileşte condiţia mea de femeie. De fapt imi place la nebunie când un bărbat îmi deschide uşa; conform etichetei e un fel de a spune: Femeia aceasta are nevoie ca eu să fac asta, pentru că este fragilă, dar în sufletul meu scrie Sunt tratată ca o zeiţă, sunt o regină.
(…)
Dansul funcţionează doar ca un simplu ritual. Ce este un ritual? Este să transformi ceva monoton în ceva diferit, ritmat. De aceea insist: fii diferita chiar şi atunci când speli vasele. Mişcă-ţi mâinile în aşa fel încât să nu repete niciodată acelaşi gest – dar să menţină cadenţa.
Dacă ţi se pare că ajută, încearcă să vizualizezi imagini: flori, păsări, copacii dintr-o pădure. Nu-ţi închipui lucruri izolate, încearcă să te gândeşti la ceva colectiv. Şi ştii ce ai să observi? Că nu ai hotărât tu la ce să te gândeşti.
Să-ţi dau un exemplu: imaginează-ţi un stol de păsări în zbor.Câte păsări ai văzut? Unsprezece, nouăsprezece, cinci? Ai o oarecare idee, dar nu ştii numărul exact. Atunci, de unde vine gândul ăsta? L-a pus cineva aolo. Cineva care ştie numărul exact al păsărilor, al copacilor, al pietrelor, al florilor. Cineva care, în câteva fracţiuni de secundă, se apleacă asupra ta şi îşi arată puterile.
Eşti ceea ce crezi că eşti.
Nu sta să-ţi repeti, asemenea celor care cred în gandirea pozitivă, că eşti iubită, puternică sau capabilă. Nu ai nevoie să îţi repeţi toate astea pentru că le ştii deja. Şi când te îndoieşti – cred că ţi se întâmplă foarte des, fă ce ţi-am sugerat. În loc să încerci să dovedeşti că eşti mai bună decât crezi, râzi pur şi simplu. Râzi de îngrijorările tale, de nesiguranţa ta. Tratează cu umor neliniştea. La început va fi mai greu, dar încetul cu încetul o să te obişnuieşti.
(…) e o chestiune de încredere în sine.
Ai încredere.
Grupurile sunt foarte importante (…). Fiindcă ele ne obligă să fim mereu mai buni; dacă eşti singură, tot ce poti face este să râzi de tine, dacă eşti cu alţii, nu numai că vei râde, dar apoi vei trece imediat la acţiune. Grupurile sunt o provocare pentru noi. Ne permit să selectăm afinităţile şi produc o energie colectivă, prin care extazul devine mult mai uşor de atins, pentru că este molipsitor.
Evident, grupurile pot să şi distrugă. Dar e un dat al vieţii, suntem oameni şi trăim alături de ceilalţi. Şi dacă cineva nu a reuşit să-şi dezvolte bine instinctul de supravieţuire, atunci înseamnă că n-a înteles nimic din ce spune Mama.”
